Mă numesc Felix - Capitolul 1.

 În funcţie de feedback , o să postez următoarele capitole. Aştept păreri.
Am să vă rog să scuzati greselile. Nu am corectat-o. Momentan mă ocup de roman.

Enjoy.















 
Doresc sa multumesc catorva personae.
Liliana Chiru
Biadore Hubert
Elena Ciobaniuc
            Si nu in ultimul rand , doamnei profesoare de romana




                                                   Capitolul 1





Alarma imi suna in cealalta camera. Imi deschid cu greu ochii si privesc fereastra mare din dormitorul meu. Este o zi insorita. Exact ce urasc eu .
Am uitat aseara sa opresc alarma . Astazi e sambata. Asta inseamna ca nu ma duc la cacatul ala de ziar local, pe care il urasc atat de tare. Nu trebuie sa inventez o poveste total neinteresanta dar care vinde. Astazi nu iau interviuri unor politicieni plictisitori si nici nu trebuie sa-mi impaienjenesc privirea cu mutra acra a sefului, pe care, apropo, il iubesc ca pe o broasca raioasa. Imi vine sa vomit doar cand ma gandesc la el, ca dovada ca stomacul imi este pe aceeasi lugime de unda cu creierul. Armonie perfecta, ce pot cere mai mult? Cum spuneam, un tip frustrat pe viata, dupa parerea mea. Genul acela de mascul feroce  doar in lipsa sotiei, pentru ca in momentul cand inculpata apare in peisaj se schimba datele problemei iar masculul feroce se cam transforma in catelus puricos. Ma rog.
 
Azi o sa am parte de programul meu obisnuit pentru sambata – somn ,  o bine meritata punga de chipsuri si un film plin de clichée.
Inainte nu eram asa plictisitor sau cel putin asa tin minte.
Ma ridic in capul oaselor si incerc sa imi fac curaj pentru a-mi parasi patul cald. Ma ridic pe jumatate adormit si strabat holul pana ajung in celalalt dormitor. Cu pleoapele grele, ca si cum as fi avut agatati doi bolovani, caut alarma si o opresc.
Inca doua lucruri  trebuie sa fac  apoi  eu si patul vom fi din nou impreuna.
Ma apropii de masa plina de hartii si doze de cola. Pornesc casuta vocala a telefonului  si ma indrept spre spre bucatarie. Crapaturile peretilor parca incep sa se vada din ce in ce mai intens.
«  Week-end-ul urmator incep sa imi renovez casa », ma mint eu cu nerusinare.
 Deschid frigiderul iar  privirea mi se opreste asupra unei pulpe de pui rumenita la cuptor. Mi-a adus-o mama acum 2 zile, deci inca este comestibila. Scot pulpa si ma pregatesc sa o bag in cupotrul cu microunde. Atunci aud :
  Aveti 1 mesaj …  
Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost: « De la munca ! Astia vor sa ma cheme si in ziua mea libera. Gata imi dau demisia daca este vorba de asa ceva, nu, nu mai suport.»
Gandurile negre ce incolteau potentiala cerere de demisie sunt curmate la auzul unei voci extrem de familiare. Andrei. « Stiu ca este devreme si ca dormi dar sunt in drum spre tine. Acum ma urc intr-un taxi .Trebuie sa vorbim ceva important. Vezi ca vin si cu o amica »
Raman blocat. De cand Andrei vorbeste lucruri importante? Pentru el este important cine este tipa blonda de la bar sau cati bani cheltuie din averea parintilor. Ce naiba se intampla, m-am trezit in zona crepusculara ?
Fug bolborosind la telefon, dau hartiile la o parte si verific ora mesajului -  6:42. O, doamne, asta inseamna ca Andrei va fi aici din clipa in clipa. Nu ca mi-ar pasa de Andrei si de aerele lui de golan cu capul in nori dar parca venea cu o amica. Nu pot face o impresie gresita oricat de idiot as fi.
Incep sa imi analizez tinuta. Nu cred ca o pereche de pantaloni scurti decolorati de clor si un maieu ar fi ceva potrivit pentru a intampina o domnisoara pentru prima oara. Am si eu o conduita, ce naiba.

Ma indrept spre dormitor, deschid dulapul,  arunc pe mine fix ce imi cade in mana - un tricou alb simplu, o pereche de jeans negri si o pereche de sosete negre. Fara sa am nevoie de oglinda, dau de doua ori cu mana prin par.

Atunci aud soneria.

Andrei imi este prieten din scoala generala. Este genul acela care prefera distractia, pe care nu ti-l poti imagina altfel decat burlac. Se pare ca fetele adora asta deoarece este un fel de Cassanova al Bucurestiului. Imatur ar fi cuvantul potrivit daca ar fi dupa mine . Dar amica lui? Nu o cunosc asa ca trebuie sa incerc pe cat posibil sa nu arat ca un ratat.
                         
Ma indrept spre usa, dau zavorul la o parte si o deschid schitand un zambet fortat. Trebuie sa par vesel. Nu vreau ca toti sa ma creada un depresiv. Asta daca nu e ceva deja evident.
Il vad pe Andrei dar privirea mi se fixeaza pe fata de langa. Un par de un roscat aprins ii cade usor pe umeri iar ochii de un albastru inchis conturati discret cu tus negru ma fascineaza pe loc.
 
Imi dau seama ca ma holbez si schimb privirea.
-        Aaa … intrati.
Andrei si fata necunoscuta se aseaza pe canapea. De abia acum descopar ce jalnic arata sufrageria mea.
Praful de un strat gros sta la loc de onoare pe masuta iar covorul are denivelari de atata jeg. Sper din toata inima ca ei sa nu observe asta. De parca ar fi posibil…
-        Va dau ceva de baut ? – incerc eu sa fiu o gazda buna, rupand tacerea.
-        Eu nu vreau nimic. In zece minute trebuie sa fiu la gara.-spune grabit Andrei.
-        Eu as vrea un pahar cu apa- imi gadila urechile vocea suavei roscate cu ochi de pisica.
Ma fixeaza cu ochii. Simt cum pulsul imi accelereaza. Incerc sa ma adun si sa ii raspund cu o voce calma.
-        Desigur, stai asa.

Si ma intorc la 180 grade pentru a nu mi se vedea fata. Simt cum obrajii imi ard. Este imposibil. Nu mai am varsta aceea. Am trecut de mult de faza cu fluturasi in stomac si lucruri de genul asta. Ce dracului se intampla cu mine? Parca imi era si teama sa imi cercetez volumul slitului jeansilor…

In plus eu nu reactionez bine la astfel de sentimente. Fie incep sa spun prostii ori sa fiu cat de neindemanatic se poate.

Ma indrept spre bucatarie si simt ca roseata din obraji se stinge. Deschid sticla cu apa plata si torn in pahar. Ar fi trebuit sa spal paharul inainte, are urme evidente de praf. Eh, prefer sa gandesc pozitiv, calcarul din apa este de vina. Lasa pete.
 Atunci il aud pe Andrei cum se ridica de pe canapea si zbiara catre bucatarie.
-        Eu am plecat, e ceva urgent.  Vin in doua ore. Te mai sun eu !
Si usa se tranteste.
Stai. Cum? Si a lasat-o pe straina la mine in sufragerie? La ce naiba se gandeste? Cum ramane cu  discutia importanta?

Cu toate aceste ganduri in minte iau paharul cu apa de pe tejghea si ma indrept spre sufragerie. Straina ma fixeaza cu privirea de parca ar fi de portelan.
Ii pun paharul cu apa pe masuta incercand sa ignor praful. Aceasta imi zambeste si imi intinde mana :
-        Eu sunt Isabela. O prietena buna cu Andrei.
-        Felix. De asemenea prieten bun cu Andrei.  Ii raspund cu un tremur in voce.
Ma asez pe canapea vizibil stanjenit.
-Sper ca nu este prea ciudat ca am ramas sa il astept. Eu nu sunt din oras si mi-a spus ca as putea sta la tine pana isi rezolva el treaba. Daca este deranjul prea mare, plec.
-        Nu este nicio problema. Stai cat ai nevoie. 
Ii spun asta fara a o privi si fara a gandi prea mult. Nu vreau sa stie ce simt eu acum, nu vreau sa-mi ghiceasca slabiciunea.
-        Iti multumesc atunci. Am o intrebare. Pot sa imi aprind o tigara?
-        Doar daca imi dai si mie una- spun fara a-mi veni a crede ca doar ce am cersit o tigara de la cea mai superba fata pe care am vazut-o in viata mea si care, da, sta pe canapeaua mea. Iar eu nu fac altceva decat sa-i cer o tigara.
Isabela imi zambeste si imi intinde o tigara. 

va urma.




  1. Hmm, cred că ştii bine cât îmi place nuvela. Sunt un cititor fidel, so, succes cu alte comentarii.
    Haide repede cu capitolul 2, vreau să aflu prin ce peripeţii trec şi ce personaje mai apar. ^^

    RăspundețiȘtergere
  2. looooooooooooooooooooooooool cat de tare sa mor eo bravo mane abia astept volumul 2 !

    RăspundețiȘtergere
  3. A inceput foarte interesant si pariez ca aceasta nuvela merita citita. Consider ca ai un adevarat talent la scris si ca ar trebui sa continui cu acest hobby. Cine stie ? Nu renunta si tine-o tot asa!

    RăspundețiȘtergere

Postare mai nouă

Postare mai veche

Un produs Blogger.

Followers

Popular Posts